Utilizare casa de marcat model vechi - obligatii pentru utilizatori

Intrebare contribuabil : Daca in trecut, firma a utilizat o casa de marcat pe model vechi, fara jurnal electronic, iar in prezent firma lucreaza exclusiv cu persoane juridice si nu mai are obligatia utilizarii casei de marcat, este obligatoriu sa defiscalizeze casa de marcat pe model vechi, sau o poate pastra asa in continuare ?

Raspuns ANAF: Cadrul legal în vigoare instituie obligația de a utiliza aparate de marcat electonice fiscale în sarcina operatorilor economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie.
În sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin operatori economici se înţelege persoanele fizice şi juridice, întreprinderile familiale, precum şi orice alte entităţi, cu excepţia instituţiilor publice, care încasează, pe teritoriul României, inclusiv în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, de la persoane fizice sau juridice, contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie.
Cu privire la casa de marcat model vechi, potrivit art. 62, alin. (1) din HG 479/2003 in cazul încetării activitătilor de livrări de bunuri cu amănuntul si prestări de servicii direct către populatie, utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din ordonanta de urgentă vor solicita în scris organului fiscal care a atribuit numărul de ordine anularea acestuia, anexând la cerere documente probatoare ale motivelor încetării activitătii, respectiv închiderea punctului de lucru, înstrăinarea aparatului, lichidarea, dizolvarea, fuziunea, divizarea societătii sau altele, după caz. Utilizatorii aflati în această situatie sunt obligati să arhiveze memoria fiscală pe perioada prevăzută de lege.
Art. 66, alin. (6) din acelasi act normativ precizeaza ca memoria fiscală se păstrează de către utilizator pe perioada de arhivare prevăzută de lege, în plicuri sigilate pe care aplică o etichetă cuprinzând datele de identificare ale utilizatorului, precum si intervalul de utilizare a acestora.
Perioada de pastrare si arhivare a memoriei fiscale este de 10 ani in conformitate cu art 4, alin. (9) din OUG 28/1999.
Conform prevederilor art. 10, lit. r) coroborate cu cele ale art. 11, alin. (1), lit. g) din OUG nr. 28/1999, nerespectarea obligatiei de a păstra si arhiva memoria fiscală, în conditii care să permită citirea acestora de către organul fiscal competent, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 30.000 lei la 50.000 lei.
Potrivit art. II, alin. (6) din OUG 91/2014 pentru modificarea si completarea OUG nr. 28/1999, utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare, pot comercializa aparatele scoase din uz către distribuitori autorizati sau către operatori economici care sunt direct implicati în colectarea, tratarea, reciclarea, valorificarea si eliminarea nepoluantă a deseurilor de echipamente electrice si electronice, cu conditia păstrării si arhivării memoriilor fiscale pe perioada prevăzută de lege.

Concluzie: aveti obligatia de a inchide casa de marcat conform legii. Luati legatura cu societatea de service de la care ati facut achizitia casei de marcat vechi si parcurgeti etapele legale de "defiscalizare" a casei de marcat. OBLIGATORIU trebuie sa asigurati arhivarea corecta a memoriei fiscale extrase din vechea casa de marcat. 

Atentie, chiar daca lucrati exclusiv numai cu persoane juridice, daca incasati "integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct" aveti obligatia de a utiliza casa de marcat.

La finalul vietii ei, casa de marcat devine un deseu electric. Va rugam sa reciclati corespunzator aceste deseuri apeland la societatile care au aceasta responsabilitate. De exemplu ROREC.